Trecut, Prezent si Viitor – Actiunile noastre definesc cine suntem

Se spune că suntem rezultatul trecutului nostru. Suntem amintirile pe care le avem, oamenii pe care i-am întâlnit, mediul în care am crescut şi acţiunile pe care le-am întreprins. Toate aceste lucruri definesc cine suntem în prezent.

Relaţia dintre trecut, prezent şi viitor este una de interdependenţă iar niciunul nu ar putea există fără celălalt, formându-se un efect de cascadă. Nu poate exista prezent fără trecut şi nici viitor fără prezent.

Oamenii cu un nivel de spiritualitate ridicat, consideră că fiecare dintre noi are o soartă iar ceea ce am trăit, trăim şi vom trăi, este controlat de o forţă superioară. Fiind needucaţi în privinţa asumării consecinţelor faptelor pe care le-au întreprins, „soarta” apare că o scuză perfectă pentru a scăpa de povara asumării consecinţelor.

În ceea ce mă priveşte, nu am fost niciodată un om prea spiritual şi am căutat mereu explicaţia logică din spatele lucrurilor care mi se întâmplă, deşi nu a fost uşor de fiecare dată. Pentru asta, o să vă povestesc câte ceva din trecutul meu.

M-am născut pe dată de 25 iunie 1993, într-o comună din judeţul Suceava, numită Vama. Familia mea era una modestă. Părinţii mei sunt oameni harnici, iar tot ce au realizat se datorează unui efort continuu, care a durat până în prezent 25 de ani. În pofida greutăţilor întâlnite, aceştia s-au asigurat că eu nu voi duce lipsa de nimic.

Cu tot acest efort continuu pe care aceştia l-au depus, copilăria mea nu a fost una la care să visezi. Am locuit în 3 locaţii diferite, două dintre acestea fiind în chirie, iar ultimul loc în care am trăit vreme de 4 ani, a fost cel mai groaznic. Locuiam într-o casă undeva prin centrul comunei Frasin, într-o camera, împărţind casa cu o crâşmă infectă de genul ălora întâlnite pe la ţară. Deci vedeam în mod constant, beţivani pisandu-se pe gardul nostru sau în curtea din spate. De asemenea scandalurile între ei erau destul de frecvente.

În acest timp, părinţii mei s-au asigurat că educaţia mea nu va fi una precară şi au avut grijă ca eu să fac diferenţa dintre bine şi rău întotdeauna. La scurt timp, aceştia au construit casa în care locuiesc şi în prezent, iar totul părea că o să se îndrepte spre bine. Era un vis împlinit!

Acum aveam casa mea şi camera mea proprie, iar părinţii mei zâmbeau din ce în ce mai mult. Dar după cum v-am spus mai sus, noi suntem definiţi şi de oamenii de care suntem înconjuraţi. Aici părinţii aveau puteri limitate, dar totuşi au reuşit să mă mute de la şcoala din Frasin unde toată lumea vorbea doar despre cai şi pădure, la Gura Humorului. Acum învăţăm la oraş!

Aici mi-am făcut prieteni noi şi am întâlnit noi subiecte de discuţie. Am învăţat despre „şmecherie” şi despre puterea pumnului. În oraşul asta totul părea să se învârtă în jurul „şmecheriei”. Cu toate astea, am reuşit să depăşesc subiectul şi să îmi fac prieteni interesaţi de alte domenii. Aşa am migrat continuu de la un grup de prieteni la altul, invatant tot ce credeam eu necesar în acest proces.

Până la venirea liceului, am descoperit că aveam înclinaţie spre ştiinţele sociale şi un oarecare spirit artistic, deşi nu eram pe deplin conştient de acestea. Din păcate înclinaţiile astea mai trebuiau să aştepte, deoarece părinţii nu erau suficient de potenţi din punct de vedere financiar. Aşa că am urmat un profil economic în liceu şi o facultate de educaţie fizică şi sport cu specializarea pe kinetoterapie.

Discernământul a apărut în ultimul an de facultate, când am realizat că nu luasem chiar cele mai înţelepte decizii şi că nu profităm deloc de înclinaţiile mele. Acela a fost momentul în care am decis să preiau frâiele vieţii mele, aşa că am aplicat la o universitate din Danemarca urmând un profil de Marketing-Management.

Din momentul plecării mele din ţara natală, viaţa a luat o turnură neaşteptată. Am învăţat despre responsabilitate, disciplină şi autoeducaţie, iar în aceşti doi ani petrecuţi acolo, am devenit din ce în ce mai conştient de faptul că actiunele pe care întreprind în prezent, îmi vor defini viitorul. Astfel am renunţat uşor, uşor la a mai crede în „soarta” şi am oferit o şansă din ce în ce mai mare acţiunii şi consecinţelor acesteia.

În prezent sunt extrem de fericit de alegerile făcute iar viaţa mea pare să meargă din ce în ce mai bine. Probabil dacă aş fi rămas la Frasin aş fi avut cal până acum, iar dacă rămâneam cu grupul iniţial de prieteni de la Gura Humorului aş fi învăţat să dau bine cu pumnul şi aş fi fost „şmecher”. Din fericire am ALES să îmi urmez pasiunile iar în acest proces am devenit cea mai bună versiune a mea.

În încheiere aş vrea să va spun despre un om extraordinar şi cel care m-a inspirat să scriu articolul asta.

Numele lui este Tiberiu Uşeriu, iar trecutul lui este unul inimaginabil. A fost pe rând cum spune şi el: „Slugă la ciobani, porcar în armata română, aziliat politic în Berlin, pizzar într-un restaurant italian, bodyguardul unui interlop sârb, martor într-o galerie de albă-neagră în Gran Canaria şi autor de jafuri armate”. A evadat din două închisori europene dar nu şi din a treia. A fost închis timp de 10 ani într-un penitenciar de maximă securitate iar nimeni nu îi mai dădea vre-o şansă de reabilitare.

Cu toate acestea, după 10 ani a decis că trecutul nu îl mai reprezintă şi a ALES să îşi urmeze pasiunea. În prezent este singurul om din lume care a câştigat două ultra maratoane arctice (aproape 600 km alergare la cercul polar).

Acesta a scris o carte despre viaţa lui, pe care aş vrea să o recomand tuturor celor în căutare de motivaţie. (Photo mai jos)

Ca intotdeauna dacă ai avut răbdarea de a citi articolul pana la final, iti multumesc! Dacă ți-a placut, nu uita să dai un like acestui articol.

Ne vedem in comentarii unde te-aș ruga sa imi spui parerea ta! Crezi in soartă sau in actiunile proprii?

Semnat: Alex Flutur

Share this article!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *