Nea’ Titi – Etica muncii dusă la extrem

Astăzi scriu despre muncă! Mai exact, despre acea latura a muncii în care noi, din dorinţa de a face mai mulţi bani pentru a deservi diferitor scopuri, ajungem să ne epuizăm atât fizic cât şi psihic.

Primul meu contact cu piaţa muncii, a început undeva prin 2014 din nevoia de a-mi asigura un trai mai bun şi din dorinţa de a fi independent din punct de vedere financiar. Am fost pe rând barman, ospătar, cleaning guy şi merchandiser. Toate aceste joburi le-am avut fiind student în paralel. Am încercat întotdeauna să fiu printre cei mai buni şi mi-am dat silinţa de fiecare dată să învăţ totul despre jobul respectiv. Dar astăzi nu este despre mine. Astăzi o să vă povestesc despre Nea’ Titi!
Începutul:

După sosirea mea în România, am petrecut patru zile la Cluj-Napoca, iar apoi am plecat să îmi vizitez părinţii şi să asist la nunta unui prieten drag în Suceava.

Pe Nea’ Titi l-am întâlnit în momentul întoarcerii mele la Cluj. După multe experienţe nefaste cu sistemul feroviar şi companii nesimţite de transport, singurele optiuni rămân aplicaţiile de ride-sharing. În general este mult mai plăcut să călătoreşti astfel, pentru că ai ocazia să întâlneşti oameni interesanţi. În privinţa asta sunt foarte „norocos”, îi întâlnesc chiar pe cei mai interesanţi!

De la Cluj la Suceava am dat peste unul care avea o dorinţa arzătoare să bage nouă oameni într-o maşină cu şapte locuri, iar la întoarcere am dat peste Nea’ Titi. Ambii aveau review-uri foarte bune şi păreau de încredere. Dar destul cu explicaţiile! Să trecem la povestit!

Călătoria:

M-am urcat în maşina lui Nea’ Titi la Frasin. (Oraşul unde trăiesc părinţii mei) O dubiţă cochetă cu trei locuri, destinată transportul mărfurilor uşoare. Am făcut cunoştinţă cu cei alături de care urma să călătoresc următoarele cinci ore şi am plecat la drum. În primele două minute, Nea’ Titi a ţinut morţiş să îmi spună că băiatul din dreapta mea este leneş. Am presupus că se cunosc şi că asta ar fi o glumă. Băiatul părea cu bun simt şi se adresa cu dumneavoastră, în general fiind foarte respectuos. „Biciuiala” lui Nea’ Titi pe tema lenei băiatului a continuat până la Vatra-Dornei unde acesta a coborât. Curios din fire, l-am întrebat de ce băiatul care tocmai a coborât este leneş. Acesta mi-a povestit că băiatul a lucrat la un atelier auto și ca a plecat de acolo, deoarece nu îşi primise salariul. (Tipic patronilor de la noi)

Concluzia lui Nea’ Titi a fost că băiatul era leneş şi de asta nu a fost plătit. Ulterior am înţeles că ei nu se cunoşteau, iar „biciuiala” primită s-a datorat faptului că acesta nu avea bani să plătească pentru transport.

Nea’ Titi era un bărbat scund, închis la ten, cu multe frustrări şi o singură pasiune… Spartul seminţelor. (Trei pungi până la Cluj) Din vorba în vorba, am aflat cam tot ce se putea şti despre locurile de muncă în care acesta a activat şi despre cât de harnic este el.

Problema a apărut în momentul în care acesta mi-a spus, că este în cursă de trei zile şi că abia a dormit câteva ore. Adevărul este că omul mergea doar cu 40-50 km pe ora şi mai devia de la axul drumului. Clar era obosit şi mă temeam oarecum pentru siguranţa mea. Dar a găsit el o soluţie.

Opririle:

Prima oprire a avut loc după pasul Mestecăniş unde am stat 15 minute, timp în care Nea’ Titi a tras o porţie bună de sforăieli. Eu am stat treaz, contemplând natura. Nu sunt absurd şi înţeleg atunci când un om este obosit. În primul rând siguranţa mea este mai presus de orice şi este în interesul meu ca şoferul să fie odihnit. Ce a urmat, ar putea face subiectul unui film de comedie reuşit.

În total, au fost cinci opriri, una mai lungă decât cealaltă iar între ele era un concert continuu de spart seminţe. Am apelat la toată toleranţa de care dispun, dar la un moment dat am ajuns în pragul disperării. Pur şi simplu nu mai puteam stă treaz timp de 30-50 de minute iar apoi să aud din nou cum se sparg seminţele.

Alternativele erau puţine spre deloc. Cine te ia la ora 3-4 dimineaţa? Bateria telefonului stătea să moară, iar oraşele prin care am trecut, nu le cunoşteam deloc. Deci am făcut un mare compromis în a fi calm şi nu mă gândeam decât să ajung teafăr în Cluj.
Sfârşitul:

Până la Cluj era să facem vreo 3 accidente şi am făcut în total 8 ore. Când am văzut indicatorul de intrare în oraş, am avut parte de o eliberare totală. Dar urma să mai am parte de o surpriză. În loc să vireze stânga spre oraş, a mers pe centura ocolitoare, moment în care nu am mai reuşit să mă abţin şi i-am ţinut o morală de 10 minute, în care mi-am vărsat toţi nervii. (Eliberare)

Concluzie:

În dorinţa de a presta cât mai multă muncă pentru a strânge bani, ajungem să ne obosim atât fizic cât şi psihic. Dar mai presus de noi, sunt oamenii cu care interacţionăm. Ei nu trebuie să sufere din pricina lăcomiei noastre, sunt nevinovaţi!

Nea’ Titi putea foarte bine să renunţe la 50 de lei şi să nu pună anunţul, în schimbul odihnei. A preferat să mă facă să sufăr doar ca el să demonstreze faptul că e harnic şi poate munci 4 zile consecutive fără odihnă. Etica muncii dusă la extrem!

Apropo! Nu i-am dat 50 de lei, pentru că nu merita! În schimb i-am dat 30 iar restul de 20 i-am oferit unei bătrâne care vindea flori în faţă la Sora. Badass până la capăt!

Tu ce experienţe ai avut cu oameni prea muncitori? Chiar sunt curios şi aştept să ne împărtăşeşti asta în comentarii.

Semnat : Alex Flutur

Share this article!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *