Inactiune – A nu face nimic e la fel de rău …

Aud destul de des în cercul meu de prieteni faptul că nu facem nimic, că nu ne orientăm vieţile spre ceva anume. Ok atunci ! Haideţi să facem ceva! Să ne urmăm pasiunile!

– Păi nu e aşa de uşor Fluture! Trebuie să ai informaţii, să ai bani, să ai oameni care să te îndrume etc.

– Bine, dar măcar avem voinţă! Toate celelalte vor veni cu timpul .

– Nu e aşa uşor ! Hai mai bine la bere !

Şi aşa am îngropat încă o oportunitate de a ne urma pasiunile. Ăsta e motivul pentru care azi, vreau să vorbesc despre INACŢIUNE şi efectele nocive ale acesteia .

De foarte multe ori am întâlnit oameni cu idei extraordinare, idei despre care vorbeau cu pasiune şi de care erau foarte încântaţi . Din păcate, majoritatea rămân tot la stadiul de idei, chiar şi după ani de zile, oamenii complacându-se în mediocritate şi fiind ancoraţi în monotonia vieţii cotidiene. Lucrul acesta se datorează gândirii în consecinţă şi faptului că mereu ne comparăm cu oamenii de succes din domeniu. Gândim că dacă aceştia au dispus de anumite resurse care i-au ajutat să reuşească, noi suntem sortiţi eşecului deoarece nu le avem. Tim Ferriss zicea la un moment dat că: „Dacă vrei să vinzi de un milion de dolari, învaţă mai întâi să vinzi de zece dolari. Restul o să vină de la sine în timp!” Primul pas spre a ajunge acolo unde îţi doreşti este să ÎNCEPI ! Nu o să realizezi nimic doar dacă visezi !

Un lucru interesant s-a întâmplat săptămâna asta în timp ce călătoream din Danemarca spre România. Am plecat din Aalborg cu trenul, având că destinaţie finală Billund. Deoarece nu există ruta directă între aceste două oraşe, am fost nevoit să aştept 3 ore într-un oraş intermediar,(Vejle) să iau un autobuz care urmă să mă ducă la aeroport.

Eram destul de mulţi în acea sala de aşteptare şi cam toţi aşteptam acelaşi autobuz. La un moment dat a apărut un danez, om pe la vreo 35-40 de ani, înalt şi destul de bine clădit. Din momentul în care a intrat în sala, cam toată lumea a realizat starea intensă de ebrietate în care acesta se afla, aşa că nimeni nu a vrut să între în contact cu el.

Fiind beat, i-am citit în ochi instinctul ăla de mascul feroce pe care toţi îl manifestăm cel puţin o dată în viaţă, iar ţinta sunt femelele. (Împerecherea primatelor) Zis şi făcut, a ochit două fete care păreau mai vulnerabile şi a început să le toace mărunt cu tot felul de întrebări. Iniţial, fetele au jucat rolul de stane de piatră şi nu au răspuns, sperând că acesta va reunta uşor şi îşi va vedea de drum. (Prima greşeală)

Profitând de vulnerabilitatea fetelor, babuinul a călcat pedala şi le-a ferit genţile să îşi facă loc lângă ele. Acela a fost momentul în care fetele s-au ridicat şi au renunţat la confortul sălii de aşteptare pentru a sta afară în frig. (Greşeala numărul 2)

Babuinul era deja în extaz, reacţia fetelor excitandu-l la maxim. Le-a urmat afară pentru o nouă sesiune de trolling. Acela a fost momentul în care am intervenit eu. (Eroul salvator) Am încercat să vorbesc cu el şi să îi explic să lase fetele în pace, alfel vor suna la poliţie. În timp ce duceam muncă de lămurire, una dintre fete mi-a spus în engleză, cu accentul tipic est-europenilor să nu mai vorbesc cu el în speranţa că va pleca în curând. Ok atunci! M-am conformat, dar nu înainte de a le spune să sune la poliţie dacă acesta continuă.

Ce a urmat, a fost un exemplu clar de inacţiune şi mi-a confirmat încă o dată faptul că aceasta este nocivă. Timp de două ore, fetele au suportat un trolling de nedescris, plin de întrebări şi afirmaţii jignitoare iar fiecare reacţie de sfidare sau răspuns pe care acestea îl dădeau, îl determinau pe babuin să pună o presiune mai mare.

Concluzie: În loc să dea un simplu telefon la poliţie, sau să îi tăie macaroana de la început, au preferat să îl ignore iar în schimbul ignoranţei lor au primit 2 ore de chin.

Asta este doar un exemplu că INACŢIUNEA este la fel de nocivă ca o decizie greşită, dar am fost martor la nenumărate situaţii în care aceasta a avut consecinţe mult mai grave.

Îmi aduc aminte de abuzurile pe care le făceau profesorii în liceu, abuzuri care au durat ani de zile din cauza faptului că toţi ne conformăm regulilor greşite ale acestora. Dar acestea au continuat şi în facultate unde am plătit bani sau am fost nevoit să fac muncă profesorilor, doar pentru faptul că nu am reuşit să iau o poziţie clară şi să susţin lucrurile în care credeam. Compromisurile acestea mi-au ciobit personalitatea, crezurile şi caracterul până în punctul în care, am ajuns să nu mă mai recunosc şi să accept orice îmi spuneau ceilalţi că e bine sau că trebuie să fac fără să le pun la îndoială.

„Capul plecat sabia nu-l taie!” GREŞIT ! Nu doar că o să îţi ia capul dar o să te ia cu totul ! O să devii unealta celor care au suficient curaj să îşi impună punctul de vedere, chiar dacă este unul greşit. #gandestesingur

Exemple de inacţiune întâlnim în mod constant dealungul vieţii, iar aceasta este o consecinţă a gândirii de genul „E bine şi aşa!” , „Se putea şi mai rău!” Sau „Ce o să spună ceilalţi despre mine? ” . Continuăm să trăim cu impresia că ce cred ceilalţi despre acţiunile noastre este relevant şi preferăm să luăm decizii bazate pe părerea lor.

O să va spun un secret, dar să nu îl mai spuneţi nimanui! Oamenii din jurul vostru sunt mult prea ocupaţi să se gândească la ce cred ceilalţi despre ei că să mai bage în seama pe ceilalţi !

Încercaţi mereu să luaţi decizii bazate pe ceea ce va crează plăcere şi veţi observa că oamenii se vor adună în jurul vostru pentru că o să reprezentaţi un model pentru ei ! O să fiţi mult mai apreciaţi decât sunteţi în momentul de faţă, iar cei care nu vor avea o critică constructivă sunt oamenii de care trebuie să va lipsiţi pentru că sunt prea frustraţi pe faptul că ei sunt mediocrii şi nu fac nimic cu viaţă lor!

Dacă aţi rămas până la sfârşit, aş vrea să ştiţi că va mulţumesc şi că o să continui mereu să va aduc exemple relevante care să va motiveze să va urmăriţi visele !

#goals #doityourself

Semnat:  Alex Flutur

Share this article!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *